Bomboane raw cu 2 ingrediente

sâmbătă, 25 iulie 2015

DSC_0774

Da, au doar două ingrediente bomboanele astea: curmale şi fulgi de cocos. Atât! Normal că se mai pot adăuga şi altele după preferinţă sau schimba. Dacă nu vă plac curmalele, puneţi smochine. La cocos nu am ce face, trebuie să fie acolo. E un must iar mie îmi place de mor. Cred că într-o altă viaţă m-am născut pe o insulă pentru că prea îmi plac chestiile exotice. Food for thought.

Nu sunt adepta regimului alimentar raw-vegan, dar unele preparate sau idei chiar îmi plac. Am avut şi oameni în jur care să mă informeze şi numai din curiozitate, tot am aplecat urechea. Este interesant şi din punct de vedere al gătitului sau non-gătitului, cum se pot prepara aceleaşi ingrediente, dar în alt mod. Deserturile sunt super iar salatele la fel. O să mai urmeze reţete pe blog, mai ales că acum am rubrică specială pentru reţetele raw-vegane, so stay tunned.

Reţeta asta o am de la prietena unui coleg care de ziua lui a adus câteva bomboane la muncă. I-am cerut reţeta imediat, dar atunci nu am putut s-o fac pentru că nu aveam robot sau blender şi e mai greu fără. Asta era acum câţiva ani şi nici nu ştiam că este vorba despre o reţetă raw. Mă bucur că am păstrat-o însă. Mulţumesc Octavian! :)

DSC_0798

Ingrediente

500 gr. curmale deshidratate, fără sâmburi
200 gr. fulgi de cocos
cocos pentru decor
cacao pudră pentru decor

altele – nuci, scorţişoară, vanilie, smochine, etc. (dacă puneţi nuci, să le ţineţi şi pe acestea puţin la apă înainte de folosire)

Timp de preparare: 5 minute + câteva ore cât stau curmalele la hidratat

Spălăm curmalele sub un jet de apă rece şi le punem într-un castron cu apă cât să fie acoperite, pentru câteva ore. O să se înmoaie şi o să fie uşor de blendat. Le scurgem bine apoi şi le turnăm într-un robot împreună cu fulgii de cocos. Eu am făcut şi cu blenderul de mână. A mers mai repede şi mai uşor pentru că am doar un mic roboţel, chopper, şi nu a mers aşa smooth operaţiunea cum mi-am închipuit. Ideal ar fi un robot mai mare. Pasta pe care o obţinem trebuie să fie uşor lipicioasă, dar nu lichidă sau moale altfel nu putem forma bomboanele.

Formăm mici biluţe din amestec şi le trecem prin fulgi de cocos, pudră de cacao, fistic măcinat sau ce mai vrem noi. Ies cam 30 de bucăţi, în funcţie şi de mărime. Servim pe loc. Le păstrăm la frigider apoi. Dacă mai rămân. Merg şi de un cadou gurmand, nu?

DSC_0965

colaj2

DSC_0908-1

Bon appétit!


Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥