Clafoutis cu cireşe

miercuri, 24 iunie 2015

DSC_0344-2

Vă plac clătitele? Da? Atunci o să vă placă şi prăjitura asta. Clafoutis, acest desert franţuzesc clasic, este de fapt o clătită foarte mare şi pufoasă cu fructe. Se face atunci când începe sezonul cireşelor şi în mod tradiţional, sâmburii nu se scot ci sunt lăsaţi acolo pentru extra flavour. Am făcut asta odată şi m-am simţit foarte bine când am dat peste informaţie. Se poate mânca şi caldă şi rece, dar vorbim despre experienţe cu totul şi cu totul diferite. Proaspăt scoasă din cuptor, e caldă şi moale, fină şi aproape că se topeşte în gură. Rece, ei bine, e rece. E mai mult ca o budincă şi se întăreşte. Poate să fie mâncată la mic dejun. N-o să vi se pară aşa bună, deci încercaţi să o mâncaţi caldă mai întâi.

DSC_0707

Eu am luat reţeta de la Joyofbaking, unde este şi varianta video. Am mai făcut clafoutis până acum, dar am vrut să schimb reţeta iar asta mi s-a părut mai French. Adică, cireşele nu se pun aşa pur şi simplu în prăjitură, ci se gătesc în puţin unt înainte. See what I mean? În rest, mi-ar fi plăcut să am o formă în care să prepar şi eu cireşele şi pe care s-o bag apoi la cuptor direct, dar nu am. Am folosit forma mea inimioară şi am copt un desert plin cu dragoste.

S-a terminat jumătate din clafoutis odată scos din cuptor. A doua zi s-a dus tot. A fost gustarea mea dulce înainte de muncă.

Ingrediente

(pentru o formă de 22 cm)

65 gr. făină
25 gr. zahăr
sare
2 ouă mari
180 ml. lapte
1 lingură unt topit
1/2 linguriţă extract de vanilie
350 gr. cireşe fără sâmburi
1 lingură unt – pt cireşe
1 lingură zahăr – pt cireşe

Timp de preparare: aprox. 50 minute

Începem cu cireşele, pe care le spălăm şi cărora le scoatem sâmburii. Trebuie să fie o metodă mai simplă şi rapidă pentru asta… Le dăm deoparte. Facem aluatul de clătite. Punem într-un castron ingredientele uscate şi amestecăm, apoi adăugăm treptat celelalte ingrediente şi batem cu telul până iese ceva fin şi light. O să fie foarte lichid.

Gătim cireşele. Încingem o tigaie, punem unt la topit, adăugăm cireşele şi le lăsăm câteva minute. Adăugăm zahăr şi mai amestecăm până se îngroasă sosul. Le turnăm, cu sos cu tot, în forma în care coacem prăjitura. Peste ele turnăm aluatul. Coacem la 180 grade, timp de 18-20 de minute. Trebuie să se umfle şi să se rumenească uşor. Când se va răci, se va mai lăsa.

colaj1

Servim prăjitura caldă sau rece. Cu zahăr pudră, iaurt, smântână, frişcă sau îngheţată.

DSC_0551

DSC_0352-2

Bon appétit!


2 comentarii »

  1. Anna spune:

    Am facut si eu dupa reteta ta :) Doar ca nu s-a prea rumenit, am lasat 25 de minute si se ridicase atat de mult incat credeam ca o sa iasa din tava :) ) Mi se pare ca semana cu bread and butter pudding la gust, e acelasi tip de egg custard, si cu ciresele cu sirop imi aminteste de grisul cu lapte ce il mancam cand eram mica :D

    • Anason cu Lapte spune:

      Contează foarte mult şi temperatura. Şi nu se rumeneşte peste tot, am observat. Mă bucur că ai încercat reţeta! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥