Iarna este anotimpul meu preferat iar Crăciunul este sărbătoarea preferată. O spun de fiecare dată când am ocazia. 🙂 Îmi place să văd totul acoperit de zăpadă, alb și curat, să mă uit pe geam cum ninge și să-l aștept pe Moșu. Este perioada anului în care pot deveni din nou un copil, care face îngeri de zăpadă și își imaginează ținuturi îndepărtate cu elfi, reni și muuuulte cadouri. Pentru că Moș Crăciun se asigură că toți copiii își primesc cadourile în noaptea de Ajun, și noi trebuie să fim cuminți și să-i pregătim ceva bun pentru drum. Aceasta este rețeta mea de cornulețe.
Ingrediente
(pentru 16 bucăți)
- 250 gr. făină
- 125 gr. iaurt
- 125 gr. unt
- 1/2 plic praf de copt
- 1 plic de zahăr vanilat
- un vârf de sare
Timp de preparare: 25 de minute
Mai întâi topim untul și îl lăsăm la răcit câteva minute.
Într-un castron amestecăm ingredientele uscate: făina, sarea, praful de copt și zahărul vanilat. În mijloc facem loc pentru unt.
Turnăm untul și amestecăm.
Adăugăm iaurtul și amestecăm până se leagă compoziția.
Facem o bilă din cocă pe care o împărțim în două.
Pe masă presărăm puțină făină și întindem coca cu un sucitor presărat și el cu făină. Îi dăm o formă de pizza.
Împărțim aluatul in 8. Ca la pizza. 🙂 Punem pe fiecare felie gem, ciocolată, Nutella sau ce ne place mai mult. Eu am folosit gem de struguri de la bunica și Nutella.
Începem să rulăm cornulețele. De la bază spre vârf și acoperind cele două capete ca să nu iasă compoziția.
Apoi capetele le rotim puțin în jos. Ies 16 bucăți în total. Le întindem într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și le băgăm la cuptorul încălzit înainte la foc potrivit. În 15-20 de minute sunt gata.
Scoatem tava de la cuptor și lăsăm cornulețele să se răcească puțin. Presărăm cu zahăr pudră sau zahăr vanilat. Arată ca ninse. Acum tot ce mai avem de făcut este să-l așteptăm pe Moș. Din păcate aceste cornulețe nu se vor păstra până atunci pentru că sunt prea bune și mirosul mă atrage prea mult. Voi face altele și pentru Moș, promit!
Bon appétit!
Aştept vremea rece şi cu siguranţă le încerc şi eu!
Îţi iubesc blogul! Pozele,reţetele şi poveştile sunt minunate! <3
Mersii mult de tot! Apreciez din suflet. 🙂