Ele gătesc: Budincă de chia a la Smaranda

vineri, 6 martie 2015

colaj8

Am ajuns la a treia reţetă din seria Ele gătesc şi cu ocazia asta am onoarea să v-o prezint pe the one and only Smara, una dintre colegele mele dragi şi frumoase de la Omnivore’s Dilemma. Ea este o apariţie de fiecare dată, un personaj care te captează, foarte colorat, vesel, cu zâmbetul până la urechi şi cu multă voie bună.

Am petrecut foarte mult timp împreună la spălat de vase, făcut crutoane, gătit şi povestit, experienţă care ne-a legat pe viaţă şi ne-a apropiat foarte mult. Înveţi multe despre cineva într-un astfel de mediu şi cu siguranţă nu uiţi uşor acele momente. În plus, ne-am întâlnit două oltence la Bucureşti aşa că a fost de la sine înţeles că o să devenim prietene. Am descoperit cunoştinţe comune, locuri preferate din Craiova şi amintiri din copilărie care ne-au dus cu gândul la casă de fiecare dată.

{Smara, dragă, ai fost ca o soră pentru mine şi îţi mulţumesc enorm pentru prietenie. Îţi transmit mii de îmbrăţisări, aşa cum dai şi tu mereu. Mi-e super dor de tine!}

Deşi prezenţa Smarei a fost temporară la Omnivore’s, dar cu siguranţă de neuitat, ea ne salută acum din Insulele Canare aka Paradis, unde are un super job şi unde mă aşteaptă şi pe mine, curând. Plănuiesc o vizită, dar nu ştiu dacă mă mai întorc. :) ))

Trebuie să vă zic că Smaranda are şi un blog, Books, Vinyls and Rock’n'Roll, de care sunt total îndrăgostită, şi care sper să o ducă departe şi să aibă mult succes în continuare. Cu ghiozdanul în spate, câteva cărţi, viniluri şi foi albe de hârtie, ea şi-a propus să descopere ce au în comun toate culturile lumii, să călătorească şi să documenteze descoperirile ei în acest spaţiu virtual, pe care vă invit să-l descoperiţi. Vă va face să visaţi cu ochii deschişi şi să reveniţi mereu cu drag.

10322606_793130890706256_4303068214129820716_n

Cu Smara am experimentat şi mâncarea raw-vegană pentru că ea este adepta aceste alimentaţii. Cel mai des a adus la muncă budincă de chia. După multe teste şi degustări delicioase împreună, a ajuns în faza aceasta finală, cea mai bună pe care am încercat-o: cu lapte de cocos, banană şi muuulte fructe şi nuci ca decor. Delish! Smara mi-a pregătit această budincă de chia la ea acasă chiar înainte să plece în marea ei aventură şi am vrut să imortalizez momentul pentru noi, dar şi pentru voi. Am făcut rost de reţeta ei super, gata foarte repede şi cu un gust special, a la Smara. Enjoy!

DSC_0979

DSC_0970

Ingrediente

3-4 porţii

9 linguri de seminţe de chia
750 ml. lapte de cocos
1 banană
miere, după gust
scorţişoară, după gust

pentru decor
fructe uscate (smochine, merişoare, stafide, goji, caise) şi nuci caju

Timp de preparare: 1 h 30 minute

Într-un recipient, turnăm laptele şi adăugăm seminţele de chia. Ţinem la frigider 1 oră. După acest timp, scoatem recipientul şi adăugăm o banană, tăiată rondele sau bucăţi mici, şi blendăm tot amestecul. Punem miere după gust. Vom obţine o budincă cu o consistenţă groasă şi perfectă pentru servit pe loc. Însă, dacă doriţi, o mai puteţi ţine şi la frigider.

Pentru decor folosim fructe uscate şi nuci caju. Dig in!

colaj4

DSC_0879

DSC_0929

colaj1

Bon appétit!


Un comentariu »

  1. [...] Am devenit cele mai bune prietene cât am lucrat acolo şi suntem şi acum. Când s-a alăturat şi Smaranda cuplului nou format, păi să te ţii! Eram ca vrăjitoarele din Eastwick. Era o energie foarte [...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥