Mini prăjituri cu mahleb şi nucşoară. Persian love cakes. Reţetă Ottolenghi

miercuri, 19 decembrie 2018

 persian love cakes

Cred că am mai scris despre prăjiturile mele preferate de la Ottolenghi, dar asta chiar e în top 3. Foarte micuţă, dar cochetă şi plină de arome, această Persian love cake pe mine m-a cucerit de la prima degustare. Nu ştiam pe atunci ce este mahleb-ul, nu foloseam fistic sau rodie în prăjituri, şi nu mă gândeam că ar putea merge împreună. Esre ceva foarte special la aceste mini prăjituri – compoziţia formată din două tipuri de făină, ambele fără gluten, două tipuri de zahăr, ambele puternice ca textură şi gust, mirodenii deosebite şi iaurtul grecesc, care face un aluat pufos, cu note acrişoare.

Pentru copt am reuşit să cumpăr chiar forma dreptunghiulară de silicon pe care o foloseam la Ottolenghi pentru aceste prăjituri. Este o formă cu 9 spaţii pentru prăjituri, deci am copt de două ori pentru 12 prăjituri. Se pot folosi însă formele de brioşă sau o formă de negresă care apoi se taie în mini porţii.

Mahleb este o mirodenie sub formă de pudră. E obţinută din miezul sâmburilor de cireşe St. Lucie care sunt crescute special pentru această pudră. Au un gust şi miros puternic de migdale. Ottolenghi spune că se poate înlocui cu extract de migdale, dacă nu găsiţi pudra. 1/4 teaspoon de extract în loc de cantitatea de pudră menţionată în reţetă.

Pentru decor eu am folosit o linguriţă pe care am înmuiat-o în apă fierbinte şi apoi am format aceste mini rochers/quenelles din mascarpone pe care le-am pus peste prăjituri. Este o tehnică învăţată la muncă şi care necesită puţin timp şi practică pentru a o stăpâni.

persian love cakes Ottolenghi

Ingrediente

pentru 12 mini prăjituri

240 gr. făină de migdale
135 gr. zahăr demerara
135 gr. zahăr brun moale
50 gr. făină de hrişcă
80 gr. unt nesărat rece, tăiat cuburi
sare
160 gr. iaurt grecesc
90 gr. ouă – 2 ouă
1 tablespoon mahleb (pudră din miezul sâmburilor de cireşe)
3/4 teaspoons pudră de nucşoară

pentru decor

mascarpone – o cutie e suficientă
fistic zdrobit
seminţe de rodie
zahăr pudră

Timp de preparare: 20 de minute

Timp de coacere: 30-35 de minute

Ustensile

set de teaspoons, tel, poş, formă de silicon

Metodă

Încălzim cuptorul la 180 de grade.

Avem nevoie de două castroane pentru două mixuri. Într-un castron, amestecăm făina de migdale cu cea de hrişcă, untul şi un praf generos de sare. Fărâmiţăm totul ca pentru un aluat de tartă. Adăugăm cele două tipuri de zahăr şi amestecăm. Din acest mix, cântărim 430 gr. în al doilea castron. Peste acestea adăugăm ingredientele umede – ouăle şi iaurtul. Omogenizăm cu un tel. La final, adăugăm mirodeniile  – mahleb şi nucşoară.

mix uscat prajituri

În forma de silicon presărăm 1 tablespoon din aluatul uscat în fiecare spaţiu. E bine să folosim aceeaşi metodă de a măsura cantitatea ca să obţinem un strat uniform pentru fiecare prăjitură. Presăm bine cu o linguriţă. Aceasta este baza prăjiturii.

Într-un pos turnăm mixul umed şi umplem formele până la margine.

forma silicon prajitura

Coacem la 180 de grade timp de 30-35 de minute. O să crească şi o să crape uşor la suprafaţă, dar când se răcesc se lasă şi arată mai plate.

Le lăsăm la răcit în formă 10-15 minute. Le scoatem cu grijă pentru că sunt fragile şi se pot rupe.

Le decorăm cu zahăr pudră, o linguriţă de mascarpone, fistic şi seminţe de rodie.

persian love cake

prajituri ottolenghi

Persian love cakes

Sunt bune în prima zi, dar se pot păstra 2 zile fără decor. Se pot servi şi calde, fără decor.

Bon appétit!


Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥