Poveşti din (altă) bucătărie

joi, 19 decembrie 2013

1488549_606905612680366_1816731229_n

{ilustraţie de The One and Only, Most talented Larisa Mazilu}
Mulţumesc mult dear :*

23 septembrie. Anul ăsta. Ora 18:00. Plec de la birou cu stomacul în gât şi inima care galopa mai repede decât picioarele mele. Aveam emoţii. Mari EMOŢII. Era prima mea zi de practică într-o bucătărie profesionistă la Hotel Howard Johnson în cadrul cursului de bucătar de la Horeca School. Cum o să fie? Ce o să mă pună să fac? O să mă descurc cu tocatul cepei? Sper să nu mă tai cu acele cuţite super ascuţite. Eram pozitivă şi optimistă ca de obicei, şi influenţată prea mult de emisiuni gen Masterchef şi altele în stilul acesta. Mintea mea lucra de zor pentru că posibilităţile erau infinite şi necunoscuta prea mare. Mi-era frică să nu greşesc sau să nu mă fac de râs sau ambele. Una era ce se întâmpla în bucătăria mea de acasă, alta era o bucătărie de restaurant, respectiv hotel. Alta responsabilitatea ca să zic aşa. Şi hop şi eu acolo.

Ajung la hotel, sunt luată de cineva, dusă la vestiar, mă schimb, mergem prin multeee tunele, holuri, camere, lift, apoi bucătăria. Finally! A durat o veşnicie, deşi totul s-a derulat foarte repede. Nu era timp de pierdut şi nu stătea nimeni după mine. Nu ştiam cine o să mai fie cu mine la curs, ce colegi o să am, când o să vină, dacă o să ne nimerim pe ture. Aveam să aflu oricum şi să văd în timp. Până atunci eram pe cont propriu. Bucătăria era mare, cu patiseria alipită, mulţi oameni, agitaţie, mâncare peste mâncare, zgomote de farfurii, plite încinse, mâini care lucrau de zor, picioare care alergau de colo colo, comenzi care veneau, bucătari care vorbeau între ei. Bucătăria vibra. Şi eu odată cu ea. Mi s-a dat ceva de făcut. M-am pus repede pe treabă. Serioasă şi ascultătoare. Cred că aveam o faţă aşa speriată… Mi-ar fi plăcut să mă pot vedea atunci. Acum râd când îmi amintesc. Oricum, după câteva ore m-am gândit să mă dezmorţesc şi eu un pic şi să-mi îndrept spatele ca să-mi dau seama cât eram de ţeapănă. Stătusem încordată şi mă durea tot corpul. Hopeless. Trecusem de la pregătirea puiul asian la împachetat jumătăţi de lime. Mi-era foame. Am mâncat un sendviş, făcut în grabă şi trecut prin mai multe mâini, dar era mai bun decât nimic. În momentul ăla a fost mai mult decât binevenit.  Obosisem şi eram înfometată, dar şi surescitată în acelaşi timp. Mi-am văzut în grabă şi colegii, dar nu am apucat să vorbim şi nici nu pot să zic că-mi amintesc prea bine de ei pentru că eram prea ameţită. Ştiu doar că am vorbit după şi am aflat că stăm în zonă. Super. Aveam cu cine să merg acasă şi cu siguranţă urma să ne cunoaştem mai bine. Mai ştiam oameni care aveau aceeaşi pasiune ca mine: gătitul! 

Ora 22:00. Prima seară se terminase. Tot ce ştiam la final eră că mai voiam. Mi se deschisese apetitul. Urma să mă întorc acolo pentru următoarele 4 luni şi să fiu înconjurată de bucătari cu experienţă, să văd cum se fac lucrurile la alt nivel, să gătesc şi eu (speram şi îmi doream), să mă „joc cu ideea de a fi într-o zi şi eu bucătar. Sau măcar să gătesc mai bine. Era o joacă mai serioasă pentru că ieşeam din zona de confort a micii şi umilei mele bucătării. Eram la început.

Sunt aproape trei luni de atunci şi am trecut prin atâtea stări, emoţii, trăiri şi experienţe că nici nu mai ştiu. Acum, cu ocazia acestei mici povestioare am apăsat pe stop şi stat puţin să mă gândesc. Vă împărtăşesc şi vouă.

Oboseală (multă), stres, greşeli (nu tragice însă, ci de începător), agitaţie, alergătură, fugi de la birou la pratică, de la practică acasă, a doua zi ia-o de la capăt, 10-6 birou, 6-10 practică. La muncă mă gândeam la pratică, la practică mă gândeam ce aveam de făcut la birou. Totul se rezuma la asta. Muncă, muncă, muncă. Însă una de plăcere, cu multe satisfacţii, care ajută la creştere şi dezvoltare, face bine, o experienţă de viaţă care trebuie savurată din plin aşa cum vine, clipă de clipă. O activitate care formează, educă şi modelează. Nu m-am gândit că o să urmez un astfel de curs atunci când m-am apucat mai serios de gătit şi că o muncesc într-o zi într-o bucătărie profesionistă. Gândul era departe de aşa ceva. Chiar dacă am cochetat cu ideea, de ce să nu recunosc, am zis că nu e momentul şi că nu am timp acum. Ei, a venit totul foarte repede, pe nepregătite că m-a luat pe sus ca un vârtej şi m-a ţinut aşa o vreme.

M-am mai calmat şi relaxat între timp, desigur. Omul se adaptează şi este foarte flexibil. E puternic şi face faţă oricărei situaţii, chiar dacă nu ştie asta de la început. Chiar dacă acel om este o fată, mai mică şi fragilă, aşa cum mă văd colegii, într-o bucătărie plină mai mult cu bărbaţi. Ciudat că se zice că locul unei femei este la cratiţă pentru că aici şi poate e valabil şi în alte părţi, sunt mai mulţi bărbaţi decât femei. Mai serioşi, mai cu experienţă, mai glumeţi, mai copii, mai începători şi apoi noi, practicanţii, adică cei trei colegi ai mei, şi eu fata, aia mică, pisi, pui, Cris, colega. Am primit mai multe porecle în ultimele luni decât în toată viaţa de până acum. Dar e bine. Le-am primit cu drag pentru că aşa cum mi-a spus un prieten odată, lumea te alintă şi îţi spune altfel decât după nume, numai dacă te place şi s-a apropiat cumva de tine.

În ceea ce priveşte mâncarea, pentru că asta e partea cea mai frumoasă, am văzut farfurii colorate şi aranjate ca în revistă cu fel de fel de preparate din vită, raţă, peşte, pui, creveţi, găluşte umplute cu diverse garnituri de risotto, paste decorate cu cres şi purtate mai departe la client. Am avut şi eu ocazia să degustat multe: fois gras pentru prima oară care a avut gust de metal, deci nu a fost dragoste la prima vedere, salam” de avocado cu alte ingrediente pe acolo, sushi bun bun, piept de raţă de care sunt îndrăgostită, antricot de vită făcut aşa cum trebuie şi nu bine făcut, cotlete de miel şi porc care se topesc în gură, sosuri brune, roşii, cu fructe, cu soia şi un consome de vită de mi-a stat mintea în loc. Am gătit şi eu, am scos câteva comenzi în faţă, nimic complicat, staţi fără grijă, dar n-am să uit acele momente curând şi nici nu vreau. Am primit şi bravo, ceea ce m-a motivat să merg mai departe şi să mă ţin de treabă.

Pentru că nu e uşor. No, no, no. Se stă mult în picioare, se aleargă de colo colo, de la un etaj unde e bucătăria, la altul unde sunt ouăle, la altul unde sunt legumele. Trebuie să fii atent să nu aluneci când te grăbeşti cu farfuria sau tigaia în mână, să te mişti repede, să înveţi  din mers, comenzile vin repede şi ies la fel de repede. Ca practicant faci de toate. Cureţi mulţi saci de ceapă, cartofi şi alte legume, toci, duci tigăile în faţă când sunt gata pentru montare, întorci carnea, amesteci în mâncare, scoţi carnea din frigider, aduci sosul, prăjeşti cartofi, o încântare când îţi ia foc faţa de la cât de cald e, sotezi, găteşti, faci sendvişuri – cantităţi mari, nu din acelea pentru a doua zi la muncă, aranjezi platouri cu mâncare pentru mic dejun, salate, gustări, decorezi cu poşul, cureţi calamar şi doamne ajută că în comerţ se găseşte deja curăţat, tai sute de foi de sarmale, etc. Am avut momente în care am zis că nu e de mine, că nu fac faţă, mă ajunsese oboseala, stresul cu jonglat cu două chestii deodată, dar n-am renunţat. Am fost acolo şi a doua zi. Şi în ziua următoare. Uneori a fost mai bine, alteori nu mi-a reuşit. Am învăţat multe însă şi continui să o fac. De aceea am şi început cursul. Am vrut să învăţ, să văd la alţii cum se face, să capăt mai multă încredere în mine, aici mai am de lucru, să dobândesc rapiditate, să mă inspir, să văd ce mâncare se prepară într-un restaurant  şi cum şi ce se întâmplă în culise. Şi pentru că îmi place.

Alte momente frumoase petrecute în bucătărie au fost montarea a 130 de farfurii, în echipă desigur, pentru un eveniment. Super organizare şi eficienţă. A fost fain rău şi super rush! Cred că cel mai frumos a fost atunci când am prins Premiile Food&Bar din culise şi la fel, am montat farfurii alături de colegi într-un ritm nebun şi am văzut patru farfurii de gustare, peşte, vită şi desert de nu o să le uit curând. Au fost perfecte şi arătau uimitor. Mi-am amintit în acel moment de ce fac asta şi ce mi-aş dori să fac şi eu într-o zi. În seara aceea a fost multă agitaţie, bucătăria era plină de oameni, se lucra la foc continuu. Ne-au făcut şi poze în timp ce lucram.

Ritmul în bucătărie nu este însă alert mereu. Sunt şi seri mai libere, momente în care mai ridicăm privirea din tigăi şi frigidere şi vorbim, ne cunoaştem, interacţionăm mai mult decât – „adu-mi sosul, scoate parmezanul, bagă o porţie de cartofi”. Aşa am cunoscut oamenii care lucrează acolo, atât cei mai experimentaţi, cât şi cei tineri şi visători ca mine şi colegii mei. Fiecare cu povestea lui şi motivele pentru care a ales această meserie.

Aaa, de colegii de la Horeca nu am spus nimic. Sunt faini rău de tot. Râdem cu lacrimi împreună de fiecare dată şi ne înţelegem bine, ne ajutăm, toţi patru facem cam cât două ajutoare de bucătar aşa. Uneori mă simt ca în serialul Grey’s Anatomy, alături de colegii mei stagiari numai că noi nu operăm pe oameni ci doar pe fripturi de vită, porc şi alte minunăţii. Sunt foarte de gaşcă şi amuzanţi şi au grijă de mine. Şi eu la rândul meu fac asta pentru că îmi sunt foarte dragi. Mai avem încă multe de făcut, văzut şi învăţat, dar o viaţă apoi ca să le exersezăm şi să le punem  în practică.

Mai urmează o postare şi la final de curs, cu alte povestiri din bucătărie şi lumea aceasta din culise. Până atunci spor şi vouă la gătit şi ne auzim curând!

Cu drag,

Cristina


10 comentarii »

  1. Oana L spune:

    Ce frumos! M-ai dus si pe mine in bucatarie cu textul asta. Mult spor in continuare:)

  2. Elena spune:

    Felicitari pt curajul tau si rabdarea de care ai dat dovada in cele povestite mai sus! Sper sa am si eu parte de ele din plin cand voi incepe cursul de bucatar. Momentan caut o scoala buna si am aflat de Horeca, insa si Eurodeal mi se pare o alegere buna si ramane sa ma hotarasc zilele astea. Mult succes in continuare si daca poti sa mai postezi ce ai mai facut la curs sau cum a fost la examene, ar fi super :)

    • admin spune:

      Bună Elena. :) Mersi frumos şi mă bucur că ţi-a plăcut ce am scris. Îţi doresc mult spor şi succes la curs, orice ai alege. Tu ştii ce este mai bine. Eu încă nu am terminat cursul. Pe 15 ianuarie vom avea proba scrisă şi un preparat de gătit şi prezentat comisiei. :)

      • Elena spune:

        Iti multumesc frumos, am ales si sper sa fie bine :) Am emotii mari dar merg inainte cu incredere. Multa bafta pentru 15 ianuarie, iti tin pumnii, si astept sa-mi spui cum a fost :)

      • aurelian spune:

        stii cumva cursurile din luna mai pe ce zi ancepe,mam anscris si eu.

        • Anason cu Lapte spune:

          Bună Aurelian. Nu știu când încep. Cel mai bine este să te uiți pe site-ul școlii Horeca sau să iei legătura cu cineva de acolo și să întrebi. Multă baftă! :)

  3. admin spune:

    Mă bucur pentru tine Elena! :) O să fie bine. O să vezi. Mult spor! :)

  4. Roxana D spune:

    m-ai emotionaaaatttt. :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥