S

Shakshuka – ouă poşate în sos de roşii iute

5 retete de mic dejun cu oua

Shakshuka este o reţetă originară din Africa de Nord, dar ea este populară şi în ţările din Estul Mijlociu. Ouă proaspete sunt poşate într-un sos de roşii cu ardei, multe condimente şi ceva iute, uneori servite cu feta şi verdeaţă pe deasupra. Pâinea de casă e şi ea un must, pentru că ajută la curăţat tigaia şi întins în sos. Este un mic dejun cald, pentru suflet, cu mirodenii frumoase şi e perfect pentru cine este iubitor de preparate din ouă.

Sunt mai multe variante ale acestei reţete. O să găsiţi sosul pentru shakshuka cu ardei sau fără, cu chilli sau fără, cu lămâi murate şi diferite condimente. Fiecare adaugă sau modifică ceva în funcţie de zonă, gust şi preferinţe. Ideea de bază rămâne aceeaşi însă – ouăle sunt gătite în sos şi servite direct în tigaia fierbinte.

Eu am fost în Istanbul acum 2 ani şi am servit la mic dejun ceva tradiţional şi asemănător, împreună cu sora mea. Se numeşte menemen şi deşi este o omletă, tot cu sos de roşii, ardei şi mirodenii este pregătită. Îmi amintesc şi acum acel mic dejun servit devreme într-o dimineaţă liniştită din zona Taksim. Noi două am fost acolo dis de dimineaţă şi câţiva localnici. Mi-e dor. Îmi amintesc şi de ce am servit după mic dejun – caimac cu miere. Nu există desert mai bun pe lume! Caimacul este pojghiţa care se depune pe suprafaţa laptelui sau a iaurtului. Este aşa de fină, cremoasă şi untoasă.

(menemen la mic dejun în Istanbul)

Am deviat puţin de la subiect, dar revenim la shakshuka. Aceste ouă poşate în sos de roşii sunt foarte populare în Jaffa, Israel, unde un domn le serveşte în localul Dr. Shakshuka. Poate o să ajung şi eu într-o zi, dacă se va mai putea călători şi dacă mai există acel loc.  În Londra, acest preparat a devenit popular datorită lui Ottolenghi şi restaurantelor sale. Trebuie să recunosc că acolo shakshuka este foarte bună şi nu lipseşte din meniu niciodată. Este servită alături de labneh (o brânză făcută din iaurt grecesc scurs) şi focaccia la grătar. Un deliciu!

Eu am făcut acasă o variantă mai simplă, cu mirodeniile pe care le aveam în cămară, pentru că încerc să #stauacasă şi să nu ies aiurea după feta, spre exemplu, deşi mi-ar fi plăcut mult de tot. Am renunţat şi la pătrunjelul proaspăt de deasupra care ar fi arătat superb, dar asta e. Am pus ulei de măsline, sare şi oregano uscat. Am servit cu biscuiţi săraţi – cei din postarea anterioară.

Din această reţetă, faceţi sos suficient pentru 2-3 porţii, depinde de cât de mari sunt. Sosul se poate pregăti din timp şi ţine la frigider maxim 4-5 zile. Doar îl scoateţi din frigider, îl încingeţi bine într-o tigaie şi poşaţi ouăle în el. E atât de simplu.

shakshuka

Ingrediente 

pentru 2-3 porţii

  • 1 linguriţă de seminţe de chimen
  • 1 ceapă albă
  • ulei de măsline
  • 2 linguriţe de zahăr brun
  • 2 ardei capia roşii
  • 2 frunze de dafin
  • 1 legătură de pătrunjel
  • oregano uscat
  • chilli pudră
  • boia dulce
  • sare
  • piper
  • 2 borcane de sos de roşii – cam 400 gr

Metodă 

  1. Ceapa o tăiem fâşii. Ardeiul la fel. Pătrunjelul îl tocăm mărunt.
  2. Încingem o tigaie sau cratiţă. Prăjim chimenul pe uscat 2 minute.
  3. Adăugăm ceapa şi uleiul şi călim câteva minute.
  4. Adăugăm ardeiul, zahărul şi mirodeniile. Călim 10 minute.
  5. Adăugăm sosul de roşii, sare şi piper. Gătim 15 minute. Mai adăugăm apă dacă scade prea mult. Trebuie să aibă consistenţa unui sos.
  6. Răcim şi ţinem la frigider maxim 4-5 zile.
  7. Sau îl punem direct într-o tigaie separat şi îl încingem bine. Facem puţin loc în sos şi spargem 2 ouă peste el.
  8. Gătim cam 10 minute cu un capac, până sunt gata ouăle.
  9. Servim fierbinte cu oregano, ulei de măsline şi sare peste. Cu biscuiţi sau pâine.

Este un mic dejun delicios şi pe care îl puteţi încerca dacă nu mai aveţi inspiraţie pentru mâncarea de dimineaţă.

Ne vedem şi pe Instagram!

 

shakshuka

 

Poftă bună!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× doi = paisprezece

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.