Sticks-uri de vinete albe şi mov

sâmbătă, 30 august 2014

DSC_0203-2

E cam târziu pentru reţeta asta acum la sfârşit de vară, dar abia am descoperit-o şi eu. E bună de păstrat şi de încercat la anu’. Mie mi-a plăcut la nebunie şi se află cam pe acceaşi poziţie în top reţete preferate ca dovleceii pane la cuptor cu sos de usturoi. Ei, acum avem vinete, albe, dar şi mov, tot pane servite cu două sosuri. Puteţi să alegeţi însă ce sosuri vreţi voi şi ce vă place mai mult. Eu am rămas tot la usturoi, dar şi un sos mai fresh, de roşii. E o reţetă perfectă de făcut şi atunci când aveţi musafiri sau daţi o petrecere la voi acasă.

Cu reţeta asta se închide şi sesiunea de vară pe 2014. Urmează toamna, anotimpul meu preferat, şi abia aştept să mă apuc de tarte, prăjituri şi alte minunăţii cu aromele specifice sezonului. See u soon!

DSC_0042

DSC_0180

Ingrediente

2 vinete, una albă, una mov
1 albuş de ou
o mână de pesmet
o mână de parmezan ras
cimbru uscat
rozmarin uscat
ulei de măsline
sare
piper proaspăt măcinat
ulei pentru uns tava de copt

Timp de preparare: 25 minute

Tăiem capetele de la vinete şi apoi le tăiem în jumătate pe lungime. Tăiem felii aproape egale din fiecare jumătate tot pe lungime şi apoi fiecare felie o tăiem fâşii sau în formă de sticks-uri. Acelea vor fi sticks-urile noastre de vinete. Le punem deoparte într-un castron cu sare, piper şi puţin ulei de măsline.

Într-un alt castron batem puţin albuşul de ou. În altul amestecăm pesmetul cu parmezanul ras şi mirodeniile.

Punem hârtie de copt pe o tavă de cuptor şi stropim cu puţin ulei de măsline.

Trecem fiecare sticks de vinete prin albuş, apoi prin amestecul de pesmet şi parmezan. Le scoatem şi le întindem în tavă. Putem să ne folosim de o furculiţă pentru asta sau direct cu degetele. La final, mai stropim cu puţin ulei de măsline.

Coacem timp de 10 minute într-un cuptor foarte bine încins, pe poziţia din mijloc, şi apoi întoarcem sticks-urile. Mai ţinem 5 minute.  Sticks-urile trebuie să fie rumene când sunt gata. Aveţi grijă şi că vinetele albe se coc un pic mai greu decât cele mov.

Servim sticks-urile calde cu diverse sosuri.

DSC_0095-2

DSC_0176

DSC_0214-2

DSC_0217

DSC_0257

Bon appétit!


4 comentarii »

  1. Crina Coranga spune:

    Arată atât de bine!!!

  2. Oana Igretiu spune:

    Foarte faine si reteta si prezentarea! Par foarte crocante. Ma asteptam sa fie mai soggy daca sunt coapte in tava. Am sa le testez si eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina, chef(ă) la mine în bucătărie, iubesc mâncarea, ador să gatesc și să fac poze culinare. Food stylist și food writer autoproclamat, poftesc la emisiuni culinare și mă gândesc mereu la mâncare, sunt o cititoare avidă de rețete și cărți de bucate. Fascinată de condimente, dependentă de brânză, maker of bread, colecționez șorțuri și notez peste tot idei și rețete. Nu o să mă opresc niciodată din gătit.

♥ Food is Love ♥